mic

mic (mícă), adj. – 1. (Înv.) Puțin, redus: Bogdan Vodă domni mică vreme (Dosoftei). – 2. De mărime redusă. – 3. De ani puțini. – 4. (Arg.) Monedă de 20 de lei. – 5. (Fam., București) Specialitate de carne la grătar. – Mr. ńic, mic, megl., istr. mic. Probabil origine expresivă, dar anterior rom. Trebuie să se pornească de la un lat. *miccus, cf. pic și lat. mica, gr. doric μιϰός, it. miccino, sicil. nicu, calabr. miccu. Pentru a explica lat. *miccus, se pleacă de obicei, fie de la gr. μιϰ(ρ)ός (Cipariu, Elemente, 128; Densusianu, Hlr., 201; Koerting 6147; Pușcariu 1067; Candrea-Dens., 1092; REW 5559; Pascu, I, 133; Rohlfs, EWUG, 1382; Rosetti, II, 68), fie de la lat. mῑca (Diez, I, 126; Koerting 5279; Gougenheim, Rom., LXIX, 97-101). Mai sigur pare să fie că toate aceste cuvinte duc către aceeași sursă expresivă. Cf. mică, nițel. Der. micșor, adj.; micșora, vb. (a reduce, a face mai mic); micșorime, s.f. (micime); micușor, adj. (mititel); micuțel (var. mitutel), adj. (Banat, Trans., mic); mititel, adj. (mic; s.m., specialitate de carne la grătar), formă asimilată din var. anterioară (după Dacor, I, 326, de la un dim. *micicel; după Candrea, de la *michitel); mititică, s.f. (fetiță, copiliță; Arg., închisoare); miciculat, adj. (Banat, micșorat, redus), cu finala expresivă; micime, s.f. (meschinărie, fleac); Michiduță, s.m. (nume popular pentru diavol). – De la micuț provine ngr. μιϰούτσο (Danguitsis 154

 mica etymonline:
1706, from L. mica "crumb, grain," originally *smika (form probably infl. by L. micare "to flash, glitter"), from PIE *sme(i)k- "ground grain, pulverized" (cf. Gk. smikros, Attic mikros "small;" O.H.G. smahi "littleness").

PIE:

Proto-IE: *smeik-, -g-

Meaning: thin, narrow, little; twig, pole; crumb

de vazut si celelalte din PIE

smicea, smic, smicaraie, smacina 

paranteza :\

ZMĂCINÁ, zmácin, vb. I. 2. Tranz. A scutura, a zgâlțâi, a agita. 3. Tranz. A desface, a descompune. (din smâc¹ + suf. expresiv -na, cf. hâțâna, zgâlțâna; sau din lat. machĩnāre, cf. măcina; sau din lat. *exmācĕrāre), mai da-o-ncolo

măciná (mácin, măcinát), vb. – 1. A pisa, a sfărîma. – 2. A mărunți, a pulveriza. – 3. A strivi, a zdrobi. – Mr., megl. mațin, măținare, istr. mǫțiru. Lat. machināre sau macināre, din clasicul machĭnāri (Densusianu, Hlr., 192; Pușcariu 1009; Candrea-Dens., 1036; REW 5206), cf. it. macinare, sp. maznar, vegl. maknur. – Der. măcinat, s.n. (acțiunea de a măcina); măciniș, s.n. (măcinare); măcinătură, s.f. (măcinare), cf. it. macinatura.

 nu vine tot de la ceva facut mic sau cat mai mic??