sucite

sucálă (-le), s.f. – 1. Depănătoare, vîrtelniță. – 2. Frigare. – 3. Coarbă. – Megl. sucală. Bg., sb., slov. sukalo (Tiktin; Conev 60). – Der. sucălete, s.m. (sul); sucăli, vb. (a coase prost, a însăila; a sîcîi, a deranja, a pisa), considerat ca expresiv datorită finalei -li și asociat cu vb. ca cicăli, sîcîi, cîrcăli, etc. (după Drăganu, Dacor., V, 372, din mag. szurkál „a împunge”).
SUCÁLĂ, sucale, s.f. Unealtă cu ajutorul căreia se deapănă pe țevi firul pentru războiul de țesut manual. ♢ Loc. adv. (Reg.) În sucală = în cercuri, în spirală. ♢ Expr. (Reg.) A merge cum e sucala = a merge ușor, repede. – Din bg. scr. sukalo
súcă (-ci), s.f. – 1. Obicei rău, viciu. – 2. Supărare. Mag. szokás „obicei” (Cihac, II, 527; Gáldi, Dict., 160). În Trans. – Der. sucaș, adj. (vicios, nărăvaș); sucui, vb. (Trans., rar, a se vicia). 
SUCEÁLĂ, suceli, s.f. Faptul de a (se) suci; (în special) faptul de a fi sucit² la minte sau lipsit de rațiune; fire, apucătură de om sucit²; sminteală, aiureală, scrânteală. – Suci + suf. -eală.
Paranteza mea: Nu cred ca suca, sucaci e luat din nici o maghiara... trebuie sa aibe legatura cu suci-suceala. Daca zici: Ce facusi te sucisi? peste tot in Romania sau: Sucitule! inseamna - te-ai razgandit?- contar evidentiei sau Nebunule! Poate ca ei l-au luat de la noi si numai cu sensul de: dus cu capu'= smintit, naravas, vici-at(-os)
suceávă, sucéve, s.f. (reg.) țeava suveicii de la războiul de țesut manual. (suci+teava zic eu)
sucélnic, sucélnică, adj. (înv. și reg.; despre oameni) care nu se ține de cuvânt.
șucheá¹, șuchéz, vb. I (reg.; despre persoane) a zăpăci, a năuci. 
șucheánă, șuchéne, s.f. (reg.) 1. vacă cu coarne mici. 2. vită nărăvașă.
șúchi (-che), s.n. – Năucit, buimăcit, flușturatic. – Var. șuchet, șuchiat. Origine îndoielnică, cf. deșuchiat. După Pușcariu, Dacor., I, 243-4 și Scriban, din mag. süke(t) „surd”. – Der. șuchiană, s.f. (deșucheată, zănatică); șucheți, vb. refl. (a se zăpăci, a se deregla); șuchețenie, s.f. (nesăbuire, nesocotință, șmecherie). Cuvinte folosite în Mold.
ȘUCHEÁT, -Ă, șucheați, -te, adj. (Reg.) Deșucheat. – Din magh. süket.
șucheát, șucheátă, șucheáți, șucheáte, adj. (reg.) 1. deșucheat, răutăcios, nebunatic, zăpăcit. 2. (persoană) care știe multe lucruri, care are o bună informație. 3. (înv.; despre pluguri) care are cormana fixă și grindeiul puțin strâmb.

Nu vi se pare ca toate vin de la a suci cu formele lui la figurat cu tot?