codri, tarusi, buturugi si busteni

SURSA:

MARELE webdex:

códru (códri), s.m. – 1. Parte, bucată, felie. – 2. Bucată de pămînt. – 3. Pădure. – 4. (Înv.) Munte. – Mr. cod(u)ru, megl. codru. Lat. pop. *codrum, atestat cu forma codra (cf. citatele din Corpus glossar. lat., în Skok, Archiv. slaw. Phil., XXXVIII, 84), în loc de *quodrum sau quadrum „pătrat” (Densusianu, Rom., XXVIII, 62; Crețu 313; Candrea-Dens., 384; REW 6921; Capidan, Dacor., I, 509; DAR). Pentru trecerea lui qua la co-, cf. Densusianu, Hlr., 71 (împotrivă, Meyer-Lübke, Literaturenblatt, XXII, 299; Densusianu, GS, II, 321; Rosetti, I, 57 și Diculescu, Elementele, 437, care presupune în vocalismul rom. o influență eolică). Semantismul nu pare să prezinte dificultăți, dacă se are în vedere familia din care face parte quadra, și care este aceeași cu cea a lui quartus, cu care s-a confundat (cf. glosele lui codra: τόπος „loc” și τόπος „curte”. Astfel, după cum fr. quart(ier) și sp. cuarto, *codrum ar fi însemnat la început „parte a unui obiect împărțit în patru”, pentru a ajunge să însemne apoi, ca în cazurile anterioare, parte a unui obiect. Pentru accepția de bucată de pămînt, cf. sp. cuarto, quinto, la care ideea valorii aritmetice a dispărut, ca în rom. Din același etimon lat., provin prov. caire (cf. sp. desgaire), cu sensurile 1 și 2 ca în rom. (și sp. cairel, cf. Corominas, II, 571). Totuși, cercetătorii de odinioară s-au oprit prea mult la sensul primitiv „pătrat, de formă pătrată”, pe baza căruia este mai dificilă explicarea semantică a cuvîntului rom.; datorită acestui fapt, s-au căutat explicații foarte diferite. Astfel, codru este cuvînt autohton după Miklosich, Slaw. Elem., 10 și Hasdeu, Col. Traian, 1873, 110 și Philippide, II, 708; tracic după Pascu, I, 189; lat., dar cu influență semantică a sl. dĕlŭ „parte” și „munte”, după Weigang, Jb., II, 217; J. Bruch, ZRPh., LVI, 376 și Skok, Archiv. slaw. Phil., XXXVII, 83; din ngr. ϰόδρα după Cihac, II, 649; din alb. kodrë „colină” după Cihac, II, 716; Meyer 193; Șeineanu, Semasiol., 166; Pușcariu 392; din sl. krada „grămadă de lemne”, după Scriban. Alb. kodrë provine din rom. – Der. codrean, s.m. (locuitor din zona păduroasă; muntean; Banat, paznic de pădure; înv., soldat mercenar din regiunea Basarabiei numită Codrul Tigheciului); codroi, s.m. (plantă, Melampyrum arvense). 

E un cuvant atat de cunoscut si astia bat apa-n piua pe sensul de "impartit in patru". Eu cred ca :

sensul 1-de bucata, parte din.. are alta etimologie decat codru=copac-sensul 2

 

dupa mine, co-dru= cu copaci.

Cuvinte in romana sigur legate de radacina dr-copac-tree din PIE (*):

druéte (-éți), s.m. Par, bîtă. Origine necunoscută. După Diculescu 482, din gr. δρῦς; Rosetti, II, 116, îl pune în legătură cu alb. dru „lemn”.N-o sa inteleg niciodata treaba asta cu orig. necunoscuta la cuvinte evidente... hai sa zicem ca aici e mai rar cunoscut cuvantul asta... dar prea usor se scrie et. nec...

DRUG, (1, 2) drugi, s.m., (3) druguri, s.n. 1. S.m. Bară de fier sau de lemn având diverse întrebuințări (în lucrări de construcții). ♦ (Înv.) Lingou. 2. S.m. Fiecare dintre cele două lemne groase, sprijinite pe câte două picioare, care alcătuiesc patul sau corpul războiului de țesut manual. 3. S.n. Punct de broderie asemănător cu festonul, prin care se obțin pe cusătură linii (dese și) pline. – Din scr. drug.

drug (-gi), s.m. – 1. Par, bîtă, bară. – 2. Loitre de car. – 3. Bîrnă în general. – 4. Știulete de porumb. – Var. (Mold.) druc. Sl. drǫgŭ, probabil prin intermediul v. sb. și sb. drug (Cihac, II, 102; Skok 68), cf. drîng, var. din rut. druk. – Der. drugă, s.f. (băț; fus; fir tors; știulete de porumb), cf. sb. druga, bg. deruga (› mr., megl. drugà, ngr. δροῦγα, alb. drugë); dîrg, s.m. (ciocan de lemn folosit de zidari); drughineață, s.f. (Mold., băț); drugălău, s.m. (Munt., știulete); drugăleață, s.f. (fus); drughineață, s.f. (Mold., băț, par); drăgare, s.f. (grinda principală); îndruga, vb. (a țese urzeala; a țese gros; a vorbi prea mult, a pălăvrăgi); îndrugătură, s.f. (cantitate de lînă toarsă).

drug (-gi), s.m. – 1. Par, bîtă, bară. – 2. Loitre de car. – 3. Bîrnă în general. – 4. Știulete de porumb. – Var. (Mold.) druc. Sl. drǫgŭ, probabil prin intermediul v. sb. și sb. drug (Cihac, II, 102; Skok 68), cf. drîng, var. din rut. druk. – Der. drugă, s.f. (băț; fus; fir tors; știulete de porumb), cf. sb. druga, bg. deruga (› mr., megl. drugà, ngr. δροῦγα, alb. drugë); dîrg, s.m. (ciocan de lemn folosit de zidari); drughineață, s.f. (Mold., băț); drugălău, s.m. (Munt., știulete); drugăleață, s.f. (fus); drughineață, s.f. (Mold., băț, par); drăgare, s.f. (grinda principală); îndruga, vb. (a țese urzeala; a țese gros; a vorbi prea mult, a pălăvrăgi); îndrugătură, s.f. (cantitate de lînă toarsă).

PARANTEZA:

M-am apucat sa caut drujba in webdex-si am crezut ca m-am tampit, ca nu mai stiu gandi. 

Cica:

drújbă, drújbe, s.f. (pop.; în expr.) slujba-i slujbă, drujba-i drujbă = una-i slujba, alta-i prietenia.

drújbă (drújbe), s.f. – Prietenie, intimitate, familiaritate. Sl. (bg., sb., rut., rus.) družba. – Der. drușcă, s.f. (prietenă a miresei, care o însoțește la ceremonia de nuntă, domnișoară de onoare), din sl. družĭka „prietenă” (Cihac, II, 103; Conev 58), cf. bg., rus. družka „domnișoară de onoare”; dîrzar, s.m. (invitat al miresei, la nunțile din popor), cf. sb. drugar „tovarăș”.

De sensul de scula care taie lemn n-am dat. Prostia mea a fost sa cred ca e complex dictionaru' asta... dar il gasesc o mare dezamagire, nu cautam ceva arhaism rar, ci un cuvant chiar tare folosit. L-am gasit in dexonline.ro la definitii neoficiale:

drujbă, drujbe s. f. mașină-unealtă având un lanț prevăzut cu dinți tăietori, acționată de un motor și folosită în special pentru tăierea lemnului. – Din n. pr. (rus.) Дружба (Drujba. (Ok luat din rusa, dar chiar sa-l gasesc asa de greu..., da-o-n frantz)

Oricum, recunosc ca nu stiam de senul de prietenie al aceleiasi forme, dar mi se pare mult mai folosit cu sensul de taietor de lemn si nu inteleg de ce e asa ascuns. Radacina lui drujba-din ce limba o fi fiind cuvantul ista e legata de PIE Dru-copac.

INCHID PARANTEZA.

ȚĂRÚȘ, țăruși, s.m. Par scurt, ascuțit la un capăt, care se înfige în pământ și care servește pentru a fixa sau a lega ceva de el sau pentru a stabili un hotar, o linie de demarcație etc. – Et. nec. 

țărúș (-și), s.m. – Par, prăjină, băț. Origine necunoscută. Apropierea de sl. cerŭ, cf. cer (Cihac, II, 432; Conev 49), sau de la lat. terrĕus (Giuglea, Dacor., II, 327; REW 8673a) nu reprezintă interes. Apare din sec. XVII. Ar putea fi un der. de la tarac, taraș „par”, dar fonetismul este dificil.
TÂRȘ, târși, s.m. 1. Copac pipernicit, nedezvoltat, uscat; p. ext. pădure cu astfel de copaci, crescuți printre rădăcini și cioturi. 2. Cracă pe care se clădesc căpițele de fân, din care se fac îngrădituri primitive etc. [Pl. și: (n.) târșuri] – Et. nec.
BUTURÚ//GĂ ~gi f. 1) Partea de la pământ a unui trunchi (cu tot cu rădăcină), rămasă după ce s-a tăiat copacul. ♢ ~ga mică răstoarnă carul mare un lucru de mică importanță poate (uneori) duce la transformări importante. 2) Bucată groasă de lemn de foc; buștean; butuc. 3) Bucată de lemn groasă și noduroasă. [G.-D. buturugii] /Orig. nec. 
(turúgă, turúgi, s.f. (reg.) 1. buturugă. 2. ciot, buștean. 3. copac bătrân. 4. pârghie. 5. (la pl.) coceni.=de aici)

BAZA E AICI
 Precum se vede in baza, are un neam intreg de cuvinte folosite peste tot in limbile moderne:

albaneza-dru=copac
basc-zura=copac

bengali-Ṭri=copac

bielorusa-dreva=copac

bulg-дърво=copac

daneza-træ-copac

indoneziana-taruhan=tarus (?!)

islandeza-tré=copac

Kannada-Kāḍu=padure (?!)

macedoneana-drvo-copac

poloneza-drzewo-copac

rusa-дерево-copac

sarba-дрво-copac     
sued-träd=copac

Webdex:

bușteán (bușténi), – 1. Trunchi de copac tăiat. – 2. (Rar) Lemn ars. – Var. boștean, (Mold.) buștihan. – Mr. buștină „funingine”. Origine necunoscută. Pușcariu, Dacor., III, 657, propusese săs. bumstam, din germ. Baumstamm „trunchi de copac”, care nu prezintă dificultăți în privința folosirii generale a cuvîntului, dar care nu corespunde prezenței din mr., și nici der. buștenit, adj. (înnegrit); buștină, s.f. (negură, întunecime); buștușag, s.n. (înv., Trans., incendiu, devastare). În toți acești der. pare a se recunoaște un reprezentant al lat. bustum „ars” sau „rug”. 

Io:
E posibil ca originea lui bustean  ... sa fie in radacina ce a dat padure in:
basca: baso
catalana-bosc
galiciana-bosque si... olandeza-bos