ORI, IAR

ORI conj., adv. I. Conj. (Cu funcție disjunctivă, adesea cu nuanță copulativă) 1. Sau. ♦ (în propoziții interogative) Te duci ori ba? 2. (După o regentă, uneori în corelație cu „fie că”, „sau”, introduce sau leagă două propoziții subordonate opuse) Fie că va da zăpadă, ori că iarba va înverzi. II. Adv. (Pop.; introduce o propoziție interogativă) Oare. [Var.: or conj., adv.] – Et. nec
IAR adv., conj. I. Adv. 1. Încă o dată, din nou; iarăși. 2. De asemenea, la fel. II. Conj. 1. (Adversativ) Dar, însă. 2. (Copulativ) Și. [Var.: iáră adv., conj.] – Et. nec. 

In radacina de mai jos gasesc sensurile de mai sus, sau gresesc?
:

Proto-IE: *ara / *erǝ

Meaning: part./conj.

Old Greek: ára, ár, encl. rha `natürlich, eben, dann; so'; ā̂ra interrog. particle, implying anxiety or impatience (webdex: ÎRA interj. (Pop.; rostit cu î prelungit) Exclamație care exprimă mirare, uimire, ciudă etc. [Var.: ắra interj.] – Onomatopee.  )

Baltic: *ar, *ir

Proto-Baltic: *ar, *ir

Meaning: part./conj.

Old Lithuanian: er = Fragepart. ar̃ und = ir̃ 'auch';

Lithuanian: ir̃ `und, auch', ar̃ 'ob, oder', dial. 'und, auch'

Lettish: ir `und; auch, sogar'; ar, arî, ari 'auch', ar 'mit'; (Anzen) ęr, ę (< ęr) 'auch'

Old Prussian: ir `und, auch'