fărîmá

fărîmá (fărấm, fărâmát), vb. – A sparge, a face bucăți. – Var. (s)făr(î)ma, (s)făr(î)mi. Lat. *ex-formāre, cf. it. sformare „a desfigura”, sformato „diform”. Rezultatul sfărma este normal (pentru o › ă, cf. fără); formele cu î se datorează unei încrucișări cu dărîma, v. aici. În general se explică acest cuvînt prin fărîmă „fragment”, care se consideră identic cu alb. theṝimë (‹ mr. sîrmă) „fragment”, theṝmoń (‹ mr. sîrmare) „a sparge” și derivat din lat. *farrimen, de la far „alac” (Pușcariu, Conv. lit., XXXV, 818 și ZRPh., XXVII, 739; Pușcariu 582; Giuglea, Dacor., III, 598; Philippide, II, 712; Rosetti, II, 116), ipoteză dificil de admis din punct de vedere semantic (cf. REW 3202). Diez, Gramm., I, 281, urmat de Körting 3950, Meyer 90 și Scriban, propusese lat. fragmen, care reprezintă de asemenea dificultăți. Alb. pare a proveni din rom. – Cf. înfărma. Der. fărîmă, s.f. (fragment, bucată; firimitură; rest); fărîmăcios (var. (s)făr(î)măcios, (s)făr(î)micios), adj. (care se fărîmă, inconsistent); fărîmat (var. (s)făr(î)mat, (s)făr(î)mit), s.n. (spargere; fărîmare; oboseală, rău, amețeală); fărîmător (var. (s)făr(î)mător, (s)făr(î)mitor), adj. (care (s)fărîmă); fărîmătură (var. (s)făr(î)mătură, (s)făr(î)mitură, fir(i)mitură), s.f. (fărîmare; distrugere; spargere, hernie; firimitură; resturi); în ultimele var. pare a fi intervenit o încrucișare cu fir; fărîmița (var. sfăr(î)mița, (s)făr(î)mica, (s)făr(î)miți, fir(i)miți), vb. (a face bucățele, a face firimituri), din dim. fărîmiță.

daca e sa-l lege de latina ar trebui sa il lege de frustum:

Proto-IE: *bhrous-

Meaning: to break, to crumble

Germanic: *braus-ia- vb., *brūs-ia- vb., *bráus-m-ō f., *braus-k-ia- adj., etc.

Proto-Germanic: *brausian-, *brūsian-, *bráusmō, *brauskia-, etc.

Meaning: break

Old Norse: breysk-r `spröde, zerblechlich'

Norwegian: dial. bröysk

Old Swedish: brösker

Old English: briesan, brǖsan `zerbrechen (tr.), zerschlagen', brosnian `stuk gaan'

English: bruise

Old Saxon: brō̆sma f., brō̆smo m. `kruimel, brokje'

Middle Dutch: broosc `breekbar, bros, zwak van karakter'; brōsem(e)

Dutch: broos; brosem f.

Middle Low German: brōs(e)me f.?; brōsch `bros'

Old High German: brōs(a)ma f. (8.Jh.) `Brosame, Krume, Bröckchen'

Middle High German: brō̆sem, brō̆seme, brō̆sme st./wk. f. `Brosame, Krume, Bröckchen'

German: Brosame f., Brosamen m.; dial. brusch

Latin: frustum, -ī n. `Brocken, Stückchen, Bissen'

Celtic: *brūsje-, *brusnāmi, *brēuhat etc.

Russ. meaning: ломать, крошить

 si asa am legat break de  frimituri- no bine no, faramituri- ca asa-i corect...