marți, 3 iulie 2012

talpa, talmaci, to tell

tálpă (-ắlpi), s.f. – 1. Partea inferioară a labei piciorului. – 2. Partea de dedesubt a încălțămintei. – 3. Branț. – 4. Partea de dedesubt a ciorapului. – 5. Bîrnă, placă de bază, fundament. – 6. Fiecare din cele două suporturi pe care alunecă sania. – 7. Baza războiului de țesut. – 8. Culată, suport la patul puștii. – 9. Plaz, călcîi de plug. – 10. Laviță joasă la casele țărănești. – 11. Parte inferioară, bază. – 12. Clasă inferioară (mai ales în expresia talpa țării „clasă țărănească”). – 13. Ceea ce este caracteristic, fundamental. Origine incertă. Se pune de obicei în legătură cu mag. talp, sb., bg. talpa (Cihac, II, 530; Tiktin; Candrea; REW 8545a; Gáldi, Dict., 97); dar cf. friul. talpe, comel. talpa, care pare să postuleze un lat. *talpa. Der. tălpar, s.m. (Bucov., pantofi); tălpănoagă (var. tă(l)păl(o)agă), s.f. (pantof vechi și deformat; papuc; galoș; înv., butuc de ocnaș; instrument de tortură; labă, picior), cu suf. expresiv -o(a)gă (după Candrea, din mag. talpalló); talpaș (var. talpoș), s.m. (infanterist, soldat al unui corp de infanterie organizat în Munt. în 1688), din mag. talpás; tălpălaș, s.n. (crestătură în partea inferioară a unui trunchi), din mag. talpalás (Candrea); tălpui (var. tălpălui), vb. (a pune tălpi, a pingelui), var. din mag. talpalni (Pașca, Dacor., X, 151); tălpălar, s.m. (Mold., pielar de tălpi); tălpiță (var. talpică, tălpigă, tălpăriță), s.f. (pedală la războiul de țesut; laviță joasă; schi); tălpeț, s.n. (Olt., pedală); tălpoaie, s.f. (suport, bază; branț, talpă inferioară); tălpoi, s.n. (suport, talpă, placă de bază); tălpăși, vb. refl. (a o șterge, a-și lua tălpășița); tălpășița, s.f. (fugă, cărăbăneală); tălbăcie (var. tărbăcie), s.f. (Trans., lemne cu care se leagă fînul în căruță).

etrusca:
"talce "footprint" [az96]
see Italian tallone "heel" [az96
"

tălmăcí (-césc, -ít), vb. – 1. A interpreta, a traduce. – 2. A explica, a comenta. – 3. (Refl.) A se lămuri cu cineva, a clarifica. – Var. tîlmaci (și der.). Sl. tlŭmačiti (Cihac, II, 400), cf. sb., cr. tolmačiti, pol. tlomaczyć, mag. tolmácsol. Este cuvînt oriental, cf. cuman. telmać (Kuun 105). – Der. tălmăci, s.m. (interpret, traducător), din sl. tlŭmăcŭ, cf. rus. tolmač, germ. Dolmetsch; tălmăciar, s.m. (înv., interpret); tălmăcitor, s.m. (interpret); tălmăcitură, s.f. (înv., explicație, interpretare); tanaci, s.m. (interpret), din mag. tanács (Drăganu, Omagiu lui I. Bianu, București 1927, 137).


etrusca:
talmithe "(which) articulates, computes, deciphers"



etrusca 

Niciun comentariu: